Pensii Private
 Despre noi  Contact  Harta site     


Cauta stiri
Home Despre Pensii Private Piata Pensiilor Private Cariere Evenimente XPRIMM Pensii XPRIMM TV
 Stiri 
 Administratori 
 Fonduri de pensii private 
 Auditori 
 Depozitari 
 APAPR 
 CSSPP 
 Legislatie 
 Opinii 













Stiri

Inapoi

Radu CRACIUN: Fondurile private de pensii si-au revenit dupa socul suferit in pandemia COVID-19


Despre cum au trecut fondurile de pensii private peste situatia creata de pandemia COVID-19, informarea participantilor despre conturile individuale, zvonurile privind nationalizarea pensiilor private, si nu numai, au discutat Radu CRACIUN - Presedintele BCR Pensii si al APAPR (Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania) - si Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii -, in cadrul emisiunii "Ora de risc" by XPRIMM, difuzate marti de RFI Romania.

AUDIO:



Intr-o lucrare publicate de Academia Romana apare ideea de a folosi fondurile de pensii private pentru investitii strategice ale statului roman? Cum comentati propunerea?


"Trebuie sa spunem ca, in mod paradoxal, in acelasi document, fondurile de pensii sunt si gratulate pentru ca apoi sa fie puse la colt, pentru ca intr-o prima etapa acel studiu evalueaza prezenta benefica a fondurilor de pensii si pe Bursa de la Bucuresti si citez "pe bursa romaneasca este prezent Pilonul II de pensii, un castig fata de criza precedenta". Dupa care vine aceasta idee, as spune eu nastrusnica, si anume ca platile la Pilonul II ar trebui sa fie oprite si, mai mult decat atat, in cele 13,5 miliarde de euro disponibile la fondurile de pensii private sa fie directionate catre sustinerea unor afaceri strategice de stat, spune documentul", a raspuns Radu CRACIUN.

"Eu as vrea sa comentez cateva cuvinte cheie din aceasta evaluare. In primul rand, faptul ca se considera ca e vorba de o suma disponibila, cand de fapt aceasta suma nu este deloc disponibila, practic banii sunt in cvasitotalitatea lor ?nvestiti pe bursa, pe piata de obligatiuni. Practic, suma nu este disponibila si trebuie sa ne amintim ca ultima data cand cineva isi imagina ca se pot transforma peste noapte in cash bursa a reactionat printr-o cadere semnificativa", a adaugat el.

"De asemenea, as remarca si faptul ca utilizarea cuvantului "sustinerea" companiilor de stat nu-mi suna deloc bine din perspectiva unui randament investitional. Pare ca obiectivul utilizarii acestor bani nu ar fi investirea lor cu profit, ci mai degraba sprijinirea unor companii aflate in dificultate. Una peste alta, mi se pare o idee surprinzator de proasta avand in vedere institutia care o produce", a mai spus Radu CRACIUN.

El subliniaza ca apar doua idei diametral opuse in acest document - o idee favorabila industriei, care apreciaza prezenta foondurilor pe piata de capital si alta nefavorabila. "Nu ne este clar care este spiritul care prevaleaza in acest document atunci cand vine vorba de Pilonul II de pensii".

"Pe mine m-a surprins placut reactia pe care am vazut-o in spatiul virtual vizavi de aceasta idee. Foarte multa lume a fost scandalizata, ceea cce arata ca din ce in ce mai multi romani sunt constienti de faptul ca au acolo in contul lor de pensie privata niste bani care devin din ce in ce mai multi si ca e dreptul lor sa-i foloseasca", a continuat Radu CRACIUN.

Cum au trecut fondurile de pensii peste situatia creata de pandemia COVID-19?

"Stim cu totii ca in momentul in care a izbucnit pandemia pietele financiare au reactionat extrem de dramatic, au fost scaderi nu doar pe pietele de actiuni, dar si pe cele de obligatiuni, a fost un moment in care erau foarte putine clase de active care ne mai puteau ajuta. Bineinteles ca si fondurile de pensii, care sunt investite, au avut de suferit din punct de vedere al valorii unitatii de fond si a curs la vremea respectiva multa cerneala pe acest subiect", a precizat Radu CRACIUN.

Conform acestuia, vestea buna este ca in momentul de fata fondurile de pensii au recuperat cea mai mare parte din pierderile pe care le-au avut.

"Daca ne uitam la performanta strict pe ultimele 6 luni vom vedea ca pe Pilonul II avem performanta de circa -1% / -0,5%, BCR Pensii e chiar pe plus, iar pe Pilonul III performanta este undeva intre -1% si -2%. As zice ca o mare parte din socul initial a trecut, ceea ce confirma ce am spus eu si altii la momentul respectiv, ca trebuie sa ne obisnuim cu o anumita volatilitate a pietelor financiare, ceea ce pe noi ar trebui sa ne intereseze in primul rand este performanta pe termen mediu si lung si nu ne lasam cuprinsi de emotie pe evolutii pe termen scurt, pentru ca daca ne lasam cuprinsi de emotii pierdem bani", a explicat Presedintele BCR Pensii.

"Pe noi, pe BCR Pensii, acest soc ne-a prins bine pregatiti pentru ca aveam o expunere relativ mica pe actiuni, din acest motiv si pierderile pe care le-am suferit in prima instanta nu au fost foarte mari", a afirmat Radu CRACIUN.

Conform acestuia, BCR Pensii a facut ceea ce se numeste "stock picking" - a cules acele actiuni cu potential de crestere si se pare ca a facut ceea ce trebuie, dovada ca fondul este pe plus acum, in pofida socului extraordinar prin care au trecut pietele.

"Volatilitatea este inerenta pietelor financiare, volatilitatea a fost si va mai fi. Ceea ce cred ca est eimportant pentru toata lumea est esa nu reactioneze sub imperiul emotiei si sa nu ia decizii de moment pe care ulterior sa le regrete. Este importanta performanta pe termen lung. Ciclurile economice presupun recesiun, dar presupun si reluarea cresterii economice si daca nu au o nevoie disperata de banii din contul de pensie, ar fi bine ca participantii sa nu-i retraga intr-un astfel de moment de recesiune si sa astepte un moment de crestere economica cand si pietele financiare performeaza mai bine", a concluzionat Radu CRACIUN.

Va invitam sa nu pierdeti niciuna dintre editiile emisiunii "Ora de Risc", difuzata in fiecare marti, de la 17.30, si sambata, de la ora 10.10, la RFI Romania. Puteti asculta programele RFI pe urmatoarele frecvente: 93.5 FM (Bucuresti), 94 FM (Craiova), 91.7 FM (Cluj), 97.9 FM (Iasi), 89 FM (Sibiu), 96,9 FM (Timisoara) si 107.3 FM (Chisinau) sau online, accesand site-ul www.rfi.ro.

Inregistrarea AUDIO a emisiunii Ora de Risc poate fi ascultata si AICI.

Ne puteti urmari si pe pagina de Facebook "Ora de Risc".

De asemenea, pentru a urmari toate emisiunile si interviurile video pe care le realizam, va invitam sa va abonati la canalul de YouTube al XPRIMM.


Editor: Andreea RADU | Publicat pe 24.06.2020

Cele mai recente stiri:
» Dan ARMEANU, ASF: Activele sistemului de pensii private au depasit 14 miliarde de euro in septembrie
» Pilon II: Fondurile de pensii aveau active nete de 69,82 miliarde lei la sfarsitul lunii septembrie 2020
» S&P avertizeaza Romania ca majorarea pensiilor cu 40% ar putea afecta economia si ar creste deficitul bugetar la peste 10%
» INS: Persoanele in varsta de 65 de ani si peste reprezenta 19% din populatia rezidenta a Romaniei
» VIDEO: BCR Pensii, desemnata Compania anului in cadrul Galei Premiilor Pietei Asigurarilor
» VIDEO: BRD Pensii a fost premiat pentru Cel mai dinamic fond de pensii de Pilon III
» VIDEO: Asociatia CFA Romania a obtinut Premiul pentru Sustinerea sistemului de pensii
» Fondurile private de pensii au avut performante pozitive in luna august
» ASF: Noi avizari in conducerea ALLIANZ-TIRIAC Pensii si BRD Pensii
» VIDEO: Castigatorii Galei Premiilor Pietei Asigurarilor 2020, categoria Pensii Private


Comenteaza acest articol
0 comentarii

Atentie! Campurile "Comentariu" si "E-mail" sunt obligatorii
Nume:
Daca nu sunteti logat, numele dumneavoastra va aparea cu sufixul '(Anonim)'. Pentru a va autentifica, click aici
Daca sunteti logat si nu completati campul nume, va aparea automat numele dumneavoastra cu care v-ati inregistrat pe site
E-mail:

Comentariu:
< 10.000 car.

  Cod de securitate
Introduceti codul din imagine:



Arhiva