POLONIA se pregateste sa introduca facilitati fiscale substantiale pentru Pilonul III
Potrivit PIU (Polish Chamber for Insurance), initiativa civila promovata in Polonia de Comitetul Civic RAZEM, in sprijinul introducerii unor facilitati fiscale substantiale pentru promovarea Pilonul III de pensii private facultative, a ajuns saptamana trecuta in fata Dietei (n.r. Camera Deputatilor), pentru o prima evaluare a propunerii legislative.
Desi initial a fost apreciata ca inoportuna pentru acest moment, ca urmare a contextul creat de criza economica, propunerea RAZEM a fost sustinuta in Dieta de grupurile parlamentare de orientare centru-stanga, care au considerat ca ea este importanta pentru toti cetatenii polonezi. "Ne-au spus ca vrem sa stoarcem apa din piatra seaca, air Parlamentul n-o sa ia acum in discutie o astfel de propunere" a comentat Adam SANKOWSKI, reprezentatul Comitetului Civic RAZEM, "dar pina la urma am reusit sa intram pe ordinea zi a dezbaterilor, iar rezultatele par a fi pozitive".
In urma dezbaterilor parlamentare, deputatii au cazut de acord asupra faptului ca introducerea unor facilitati fiscale care sa incurajeze dezvoltarea pilonului de pensii private facultative este necesara, dat fiind ca actualul sistem de pensii nu poate furniza venituri suficiente viitorilor pensionari. In acest context, parlamentarii polonezi au apreciat ca beneficiile furnizate de Pilonul I si II sunt inca mult sub asteptarile initiale.
Soarta proprunerii legisaltive urmeaza a fi decisa prin vot, in cursul acestei saptamani. In cazul unui vot pozitiv, proiectul de lege va fi inaintat comisiilor specializate ale Parlamentului pentru un studiu detaliat.