Pensii Private


Cauta stiri
Home Despre Pensii Private Piata Pensiilor Private Cariere Evenimente XPRIMM Pensii XPRIMM TV
 Stiri 
 Administratori 
 Fonduri de pensii private 
 Auditori 
 Depozitari 
 APAPR 
 CSSPP 
 Legislatie 
 Opinii 








Stiri

Inapoi

Cum vor fi afectati participantii Pilonului II de pensii private daca se ingheata contributia la 5,1%?


Contributia romanilor la pensia privata obligatorie - Pilon II ar putea fi inghetata anul viitor, dupa ce in acest an a crescut cu doar 0,1 puncte procentuale, la 5,1% din venitul brut al participantilor. Aceasta decizie ar putea reduce pensiile participantilor cu circa 10%.

"In Romania, Pilonul II este conceput sa acopere cel mult 20% din viitoarea pensie finala. De ce 20%? Pentru ca acele contributii la Pilonul II vor reprezenta atat in final. (...) Am avut, de nefericire, doi ani cu contributii inghetate pentru acest pilon. In 2009 s-a mentinut la 2% si anul acesta, in loc de 5,5% am ajuns la 5,1%. Din informatiile mele, anul viitor contributia la sistemul de pensii administrate privat va fi tot de 5,1% ori de 5,2% cel mult. Nu se va ajunge nici acum la 5,5% din cauza deficitelor care exista in sistemul de stat de pensii", a declarat Ion GIURESCU, Vicepresedintele ASF, la o conferinta pe aceasta tema organizata de agentia News.ro.

Aceste decizii se vor vedea in conturile viitorilor pensionari. Conform calendarului initial, asumat la lansarea Pilonului II de pensii private, pana in 2016, contributia ar fi trebuit sa ajunga la 6%.

"Din pacate, efectul este unul destul de mare. El este amplificat de faptul ca rezultatul investitional se acumuleaza pe toata perioada. (...) Lipsa unui ban acum are un efect important in viitor. Dupa calculele noastre preliminare, daca nu ar creste contributia cu acest 0,9% deloc (pana la 6% - n. red.), cred ca vorbim de 10% din pensia privata", a aratat Raluca TINTOIU, Directorul General al NN Pensii si Presedinte al Asociatiei Pensiilor Administrate Privat din Romania (APAPR).

In Romania, sistemul de pensii private obligatorii - Pilon II a fost introdus in anul 2007, avand ca scop asigurarea unei pensii private care sa suplimenteze pensia acordata de sistemul public, pe baza colectarii si investirii de catre fonduri private specializate, in interesul participantilor, a unei parti din contributia individuala de asigurari sociale. Aceasta are rol atat de crestere a responsabilitatii individuale privind veniturile la batranete, cat si o scadere pe termen lung a presiunii asupra bugetului public de pensii.

Conform graficului privind majorarea contributiilor la Pilonul II, din 2008 pana in 2016 acestea ar fi trebuit sa se majoreze de la 2% cu cate 0,5 puncte procentuale anual.

"Daca ne uitam atent, Pilonul II reprezinta zona unde s-a economisit cel mai mult in ultimii ani, din intreg sistemul financiar din Romania. Oamenii au investit mai mult aici decat in alte parti. Este clar ca romanii sunt obisnuiti cu investitiile, dar nu au si salariile precum in alte tari care sa le permita o diversificare. De altfel, acest lucru se vede si in dezvoltarea Pilonului III. La Pilonul III vin de regula oameni care au venituri peste salariul mediu din Romania", a precizat Ion GIURESCU. Conform acestuia, dezvoltarea pensiilor private in Romania ar trebui accelerata.

O problema a Pilonului II este faptul ca circa 95% dintre noii participanti la sistem sunt distribuiti aleatoriu catre fondurile de pensii, fara ca acestia sa faca alegeri individuale.

"Foarte putini din tinerii care astazi se angajeaza si incep sa contribuie la Pilonul II fac o alegere activa si se bazeaza pe o distributie aleatorie. Ne dorim ca trendul sa se inverseze si tinerii sa fie implicati in aceasta decizie", a spus Raluca TINTOIU.

La acest rezultat contribuie negativ lipsa de educatie financiara a romanilor, dar si lipsa informarii de catre angajatori a noilor angajati privind posibilitatea aderarii la un fond de pensii privat.

Romania are cel mai redus nivel de educatie financiara din UE, ceea ce se poate observa si in gradul de economisire si nivelul investitiilor pe care le fac. Doar 22% dintre romani se considera ca au o educatie financiara, conform unui studiu Standard & Poors, clasandu-ne pe ultimul loc din Uniunea, chiar si dupa Bulgaria.

Participantii la conferinta de marti sunt de parere ca invatamantul are un rol importanta in educatia financiara a romanilor.

Si Calin RANGU, Director, Directia de Protectie a Consumatorului, ASF, a aratat ca educatia financiara reprezinta una dintre prioritatile strategice ale Autoritatii si este un pilon important in dezvoltarea pietelor financiare non-bancare. In acest sens, ASF a demarat anul trecut un proiect de educatie financiara la nivelul invatamantului gimnazial si liceal. De asemenea, Autoritatea doreste ca, in maxim doi ani, aceste cursuri de educatie financiara sa devina materie optionala in toate scolile din tara.

Calin RANGU a amintit si de o aplicatie prin intermediul careia participantii in cadrul fondurilor de pensii administrate privat Pilonul II pot afla, in termen de maximum 10 zile, denumirea fondului la care sunt alocati. Aplicatia poate fi accesata la www.asfromania.ro/scr/petitiiFP.

In ce priveste Pilonul III de pensii facultative, Raluca TINTOIU a spus ca interesul pentru acesta este in crestere, iar in ultimii ani a avut o crestere semnificativa, desi baza este mica.

Conform estimarilor NN, Pilonul III va ajunge la 500.000 de participanti in 2018 (fata de 403.000 in 2016), care vor avea economii de 440 milioane euro (fata de 320 milioane euro in 2016).

Pe Pilonul II, numarul participantilor ar urma sa ajunga in 2018 la 7,5 milioane (6,7 milioane in 2016), care vor avea 10 miliarde de euro economisiti (6,5 miliarde euro in 2016).

Raluca TINTOIU a mai aratat ca in prezent un angajat sustine acum 1,3 pensionari, iar pana in 2030 raportul va fi de 2,5 pensionari la un angajat. In acest caz, efectul asupra sistemului public de pensii nu poate fi decat unul de presiune, iar oamenii ar trebui sa se gandeasca la o pensie privata.


Editor: Andreea RADU | Publicat pe 19.10.2016

Cele mai recente stiri:
» Contributia medie a participantilor la Pilonul II de pensii a urcat la 5.587 lei la sfarsitul lunii septembrie 2017
» CFA Romania: Reducerea contributiei la Pilonul II de pensii pune in pericol bunastarea romanilor
» AURSF: Scaderea contributiei la Pilonul II va reduce pensiile unui numar extrem de mare de participanti
» Guvernul a redus contributia la Pilonul II de pensii private la 3,75%
» Romania a fost realeasa membru in Comitetul Executiv al IOPS
» Topul pensiilor private de pensii din Europa dupa randament. Vezi unde se situeaza Romania
» 10 ani de pensii private obligatorii - Pilon II
» Andreea PIPERNEA este noul CEO al NN Pensii
» Cati pensionari sunt in Romania?
» APAPR este ingrijorata de faptul ca Pilonul II de pensii ar putea deveni optional


Comenteaza acest articol
0 comentarii

Atentie! Campurile "Comentariu" si "E-mail" sunt obligatorii
Nume:
Daca nu sunteti logat, numele dumneavoastra va aparea cu sufixul '(Anonim)'. Pentru a va autentifica, click aici
Daca sunteti logat si nu completati campul nume, va aparea automat numele dumneavoastra cu care v-ati inregistrat pe site
E-mail:

Comentariu:
< 10.000 car.

  Cod de securitate
Introduceti codul din imagine:



Arhiva

CASCO IEFTIN

SAFETY CREDIT



























Copyright 2017 (c) pensiileprivate.ro
powered by Media XPRIMM
Pensii Private