Pensii Private


Cauta stiri
Home Despre Pensii Private Piata Pensiilor Private Cariere Evenimente XPRIMM Pensii XPRIMM TV
 Stiri 
 Administratori 
 Fonduri de pensii private 
 Auditori 
 Depozitari 
 APAPR 
 CSSPP 
 Legislatie 
 Opinii 













Stiri

Inapoi

Consiliul UE confirma acordul privind produsul paneuropean de pensii


Institutiile Uniunii Europene au convenit asupra unor noi norme, care le vor permite cetatenilor sa economiseasca mai usor pentru pensie, a anuntat, miercuri, Consiliul Uniunii Europene.

Reprezentantii permanenti la UE ai statelor membre au aprobat miercuri, 13 februarie 2019, acordul obtinut la 13 decembrie intre presedintie si Parlamentul European referitor la propunerea privind "produsul paneuropean de pensii" (PEPP), care reprezinta o noua categorie de plan de pensii personale.

Proiectul de regulament are ca scop oferirea unei game mai mari de optiuni pentru persoanele care vor sa economiseasca pentru pensie si, in acelasi timp, stimularea pietei pensiilor personale.

Conform aprecierilor Comisiei, numai 27% din europenii intre 25 si 59 de ani s-au inscris intr-un produs de pensii.

"Imbatranirea populatiei in Europa creeaza noi provocari. Una dintre acestea este cum putem sa ne asiguram ca cetatenii economisesc o suma suficienta pentru a putea trai decent la pensie. Produsele paneuropene de pensii vor crea o noua posibilitate pentru a economisi pe termen lung, utilizand pietele de capital si atenuand astfel presiunea asupra finantarii publice. Aceste produse vor avea si avantajul major ca vor cumula toate sumele economisite in Europa, indiferent de tara, in cadrul unui singur plan de pensii personale", a declarat Eugen TEODOROVICI, Ministrul Finantelor din Romania.

Conform noilor norme, PEPP ar urma sa aiba aceleasi caracteristici standard indiferent unde sunt comercializate. Ele vor fi oferite de o gama larga de furnizori, in principal societati de asigurare, banci, institutii pentru furnizarea de pensii ocupationale, firme de investitii si administratori de active.

In Europa, piata pensiilor personale este deocamdata fragmentata din cauza unei diversitati de norme ce impiedica dezvoltarea unei piete la nivelul UE. In unele state membre, piata este aproape inexistenta.

Pentru produse bazate pe instrumente ale pietei de capital, optiunile sunt adesea limitate. Aceasta duce la costuri mai ridicate pentru deponenti si la un nivel insuficient de lichiditati pe piete.

Noile produse paneuropene de pensii personale vor oferi cetatenilor o noua posibilitate de economisire, aplicabila la nivelul intregii UE, venind in completarea planurilor de pensii publice si ocupationale, precum si a planurilor de pensii personale de la nivel national.

PEPP ar avea urmatoarele avantaje pentru deponenti:
  • mai multe optiuni. Deponentii ar urma sa aleaga dintr-o gama larga de furnizori de PEPP intr-un mediu mai competitiv. Ei ar avea optiunea de a alege intre o optiune de investitii implicita sigura si optiuni cu profiluri diferite de risc-randament;
  • protectia consumatorilor. Regulamentul va asigura faptul ca deponentii sunt informati cu privire la caracteristicile esentiale ale unui PEPP;
  • schimbarea furnizorilor. Deponentii ar urma sa aiba dreptul sa schimbe furnizorii, atat la nivel national, cat si dincolo de frontiere, dupa un minimum de cinci ani de la incheierea contractului sau de la cea mai recenta schimbare de furnizor. (Daca furnizorul de PEPP o permite, ar putea sa faca acest lucru si mai des.) Taxa pentru un astfel de demers ar urma sa aiba un plafon maxim;
  • transferabilitate. Deponentii vor putea continua sa contribuie la PEPP-ul lor si daca se muta in alt stat membru.
Pentru furnizorii de planuri de pensii, regulamentul va oferi urmatoarele oportunitati:
  • economii de scara. Furnizorii vor putea dezvolta PEPP in diferite state membre si vor putea pune laolalta activele de maniera mai eficace;
  • sfera de actiune mai larga. Canalele de distributie electronica vor permite furnizorilor sa intre in contact cu consumatori din intreaga UE;
  • distributie transfrontaliera. Un "pasaport" UE va permite furnizorilor sa comercializeze PEPP in diferite state membre.
In plus, atunci cand un produs ajunge la maturitate, furnizorii si deponentii vor avea diferite optiuni pentru efectuarea platilor.

In continuare, textul va face obiectul verificarii de catre expertii juristi-lingvisti. Parlamentul si Consiliul vor putea proceda apoi la adoptarea textului final. Mai multe detalii aici.


Editor: Andreea RADU | Publicat pe 14.02.2019

Cele mai recente stiri:
» Dan ARMEANU, ASF: Evolutie pozitiva a sistemului de pensii private in primul trimestrul al anului 2019
» ASF: Valoarea totala a activelor din sistemul de pensii private reprezenta 5,5% din PIB
» Noua lege a pensiilor, promulgata de Presedinte
» Fondurile de pensii administrate de ALLIANZ-TIRIAC au depasit 5% din capitalul Fondului Proprietatea
» Pilon II: Fondurile de pensii aveau active nete de 53,4 mld. lei la sfarsitul lunii mai 2019
» Legea pensiilor a fost adoptata de Camera Deputatilor
» Dan ARMEANU, ASF: Fondurile de pensii private reprezinta o sursa importanta de capital
» Numarul pensionarilor a scazut cu 17.000 in T1 2019. Cat a fost pensia medie?
» Cati romani economisesc intr-un fond de pensii facultative Pilon III?
» Pilon II: Activele nete ale fondurilor au avansat cu peste 21% in luna aprilie 2019


Comenteaza acest articol
0 comentarii

Atentie! Campurile "Comentariu" si "E-mail" sunt obligatorii
Nume:
Daca nu sunteti logat, numele dumneavoastra va aparea cu sufixul '(Anonim)'. Pentru a va autentifica, click aici
Daca sunteti logat si nu completati campul nume, va aparea automat numele dumneavoastra cu care v-ati inregistrat pe site
E-mail:

Comentariu:
< 10.000 car.

  Cod de securitate
Introduceti codul din imagine:



Arhiva